Afis craciun 48x68mm-2013-2 (1)

  Din  28 noiembrie până în 24 decembrie, Sala Dalles se transformă în Galeria Cadourilor de Crăciun!

Afis craciun 48x68mm-2013-2 (1)

Timp de aproape o lună, între 28 noiembrie și 24 decembrie, de la ora 10.00 până la 20.00, la Târgul de Crăciun de la Dalles, vizitatorii vor putea descoperi ultimele tendințe în arta de a face daruri de sărbători. Numai de aici se vor putea cumpăra cele mai inspirate daruri pentru cei dragi. Anul acesta la târg vor participa 96 de expozanți de top din zone cât mai diverse, care au pus mult suflet și au ales cu grijă și dăruire cele mai deosebite și originale idei de cadouri pentru ca toată lumea să fie fericită atunci când descopera surprizele de sub brad.

 

Iată câteva dintre cele mai interesante și inedite sugestii din ceea ce puteți găsi la Târgul de Crăciun de la Dalles:

 

  • Dintre produsele „vedetă” ale Târgului se disting brăduții în miniatură, plantați în ghivece, ce pot fi dăruiți într-un ambalaj personalizat  din hârtie ecologică sau săculeți de iută, insotiti de un mesaj original. Un cadou inedit, natural și ecologic care va aduce multă bucurie celui ce-l primește.

 

  • Pentru iubitorii de ceaiuri, cafele și ciocolată caldă, expozanții au pregătit zeci de sortimente aromate, pentru toate gusturile și preferințele, precum și porțelanuri fine din care pot fi savurate.

 

  • Gurmanzii vor avea de ales dintr-o gamă gamă largă de produse din ciocolată, dulcețuri, siropuri și șerbeturi naturale, dulciuri gustoase din: marțipan, căsuțe de turtă dulce, acadele și alte delicii, terine și fois gras, condimente exotice și multe alte delicatese.

 

  • Decorațiuni interioare, ornamente și accesorii specifice sărbătorilor de iarnă. Doar la Dalles veti afla care sunt cele mai noi tendințe în materie de decorațiuni de Crăciun, de la globuri de sticlă, până la ornamente din lemn, realizate manual, cu multă migală, pentru bucuria sufletului și a ochiului.

 

  • Bineînțeles că nu puteau lipsi de la târg expozanții din zona de fashion, cu accesorii și bijuterii dar și cei cu produse cosmetice bio și jucării din lemn pentru cei mai cuminți copii.

 

Oricine este binevenit să simtă pulsul Sărbătorilor de Iarnă la Dalles, în inima orașului!

 

Se spune că fiecare zi este un dar… Târgul de Crăciun de la Dalles dăruiește vizitatorilor săi 28 de zile de poveste și mii de daruri!

 

Intrarea la târg este gratuită.

0
Share
laura mihailescu chef prioritea bucatar
,

Inițial mă gândisem să anunț grupele din ianuarie mai aproape de 15 decembrie, dar cum vin Moș Nicolae si Moș Crăciun în curând am zis să îi ajut și pe cei care vor să facă niște cadouri frumoase și utile prietenilor.

Prima grupă începe pe 14 ianuarie, marțea, de la ora 18.30.

A doua gruă începe sâmbăta, 25 ianuarie, de la ora 11.00.

Cursurile se țin la Ceainăria PrioriTea, str. Romulus, nr. 41 (punct de reper – în apropierea Poliția Udriște/zona Unirii – Hala Traian)

Cursurile se adresează persoanelor care gătesc de obicei acasă, sunt pasionate de arta culinară și vor să învețe mai mult.

Cu ce te ajută cursul?

– Vei ști mai multe despre clasificarea alimentelor, noțiuni de chimie alimentară, standarde de calitate

– Vei recunoaște și vei învăța să lucrezi cu ustensile folosite în bucătărie

– Vei învăța și practica tehnici de preparare a alimentelor

– Vei nota și aplica în practică muuuulte rețete și secrete

Bonus! Curs de fotografie culinară!

Iata structura cursului:

1. Introducere in gastronomie / Clasificarea materiilor prime – curs teoretic
2. Ustensile din bucatarie – curs teoretic
3. Tehnici folosite in bucatarie – curs practic
4. Blaturi, aluaturi, decor – curs practic – invitat special Pastry Chef Andreea Mihailescu
5. Retete si demonstratie de cooking – curs practic
6. Examen final (cu juriu) – primiti diploma de participare

Fiecare sedinta dureaza aproximativ 2.5 ore timp in care scriem, gatim, povestim. Examenul final va fi… ca la Master Chef!

Costul cursului este de 480 de lei (se poate achita si in doua rate, prima inainte de inceperea primei sedinte, a doua cel tarziu inainte de sedinta nr. 4). In costul cursului intra si limonada, ceai, cafea, apa, gustarile pe care le vom savura in timpul cursului.

Pentru cei care doresc să ofere cursul cadou prietenilor, am pregătit niște vouchere simpatice! Plata pentru vouchere se face integral în momentul achiziționării lor. Acestea pot fi livrate de către noi oriunde în București și achitate ramburs sau prin transfer bancar.

Vă aștept!

0
Share
sanatatea e frumoasa malina chirea

Știți zilele alea teribile, în care parcă simți că nu o mai scoți la capăt? Well, zile d-alea am eu de vreo săptămână încoace. Ba am răcit rău, ba am aflat că am de dat niște bani mulți la bancă, ba alte cheltuieli neașteptate, ba motan bolnav. Și mă simțeam așa plină de muci la propriu și la început de depresie.

Așa că treaba asta cu fericirea nu se putea potrivi mai bine. Cumva, chiar înainte de eveniment am început să mă simt puțin mai bine, după trei zile de viroză. Mă simțeam ca și cum așteptam prietene în vizită. Au venit invitatele pe rând și atmosfera s-a animat, am început să povestim și să râdem de parcă nu ne văzusem de 100 de ani.

sanatatea e frumoasa malina chirea

Mălina, veselă și simpatică așa cum o știam, ne-a povestit despre Inițiativa pentru Fericire, despre lungul drum de la angajat la antreprenoriat și despre trucuri și exerciții pe care le putem aplica pentru a scăpa de stress și a ne concentra atenția asupra noastră. Concluzia? Pe foarte scurt, pentru că noi am vorbit peste 2 ore, trebuie să ne asumăm viața noastră cu totul, să lucrăm mereu cu noi înșine și să fim atenți la lucrurile din jur. Și să spunem mereu, cât mai des, TE IUBESC!

sanatatea e frumoasa malina chirea

Iată câteva fotografii de ieri și cu această ocazie vă invit la ediția a treia, care va avea loc joia viitoare, de la ora 18.30. Vorbim cu Valentin Bosioc, personal trainer si tehnician nutriționist, despre Importanța mișcării pentru sănătate /Antrenorul personal: moft sau necesitate?

 1454706_10201748605988841_1952948353_n (1)

1452498_10201748606148845_1984223237_n

988759_10201748605788836_1658714086_n

0
Share
garage sale prioritea

In week-end-ul 16-17 noiembrie, ne intalnim la Ceainaria PrioriTea unde se scot spre vanzare lucruri mai vechi sau mai noi, mai mari sau mai mici, toate in cautare de stapani noi, in a doua editie de Garage Sale.

Garage Sale-ul incepe sambata la ora 12.00 si continua pana duminica seara, la ora 20.00. Expozantii vor aduce spre vanzare lucruri de tot felul: hainute pentru copii sau parinti, electronice si electrocasnice, aparate foto, bijuterii, genti si alte accesorii. Aflat la a doua editie, targul se va tine periodic in aceasta locatie, dat fiind faptul ca s-a bucurat inca de la inceput de un real succes.

Organizatorii pregatesc o multime de surprize, printre care si un meniu special de brunch all you can eat pe care il puteti incerca dupa cumparaturi. Mai mult, toti participantii primesc cafeaua din partea casei pentru week-endul 16-17 noiembrie.

Intrarea vizitatorilor este libera. Va incurajam sa va aduceti cu voi prietenii, buna dispozitie si cheful de… negociere!

garage sale prioritea

0
Share
sanatatea e frumoasa prioritea editia 1

Acum ceva vreme vorbeam cu prietenele mele despre serile frumoase în care ne vedeam la un ceai sau la o cafea și povesteam vrute și nevrute. Acest lucru m-a inspirat și m-am gândit la o serie de evenimente dedicate sănătății și frumuseții în care un grup de 20 de fete să se întâlnească săptămânal cu un specialist în domeniu cu care să vorbească, fără formalități și fără perdea, despre diverse probleme/dureri/bucurii.

Prima întâlnire a avut loc miercurea trecută și am decis să vorbesc, alături de cei de la Solaris și de la Leacul.ro despre cum transformăm mâncarea gătită acasă într-o experiență 100% naturală și despre capcanele din meniurile restaurantelor. Nu vă pot explica ce emoții am avut, însă m-am relaxat pentru că întâlnirea a decurs foarte natural și fetele s-au simțit extraordinar.

 

sanatatea e frumoasa solaris

fotografie realizată cu Olympus OM-D

Am povestit până la ora 22.00 despre ce și cum mâncăm, am râs, am glumit, ne-am simțit minunat. Pentru cei care nu au putut ajunge la întâlnire, pregătesc un articol amplu despre mâncarea de acasă și despre cea de la restaurant. Între timp, vă las cu câteva fotografii de la eveniment.

Dacă vreți să participați la evenimentele Sănătatea e frumoasă, trimiteți un email la adresa: rezervari@prioritea.ro.

sanatatea e frumoasa prioritea

fotografie realizată cu Olympus OM-D

sanatatea e frumoasa prioritea editia 1

fotografie realizată cu Olympus OM-D

Mulțumiri partenerilor primei ediții

logos

 

Mulțumiri speciale

Olympus_Logo___slogan

0
Share