selectie carne pullman barbizon

Recomandare: Brunch la Hotel Pullman

Recunoaştem, suntem mari amatori de brunch-uri. Ne place să ne trezim mai târziu în week-end şi să ne îndreptăm spre restaurantele noastre preferate. Aşa că atunci când am auzit că Pullman Bucharest World Trade Center lansează un nou tip de brunch, cel în care mâncarea este pregătită a la minute, ne-am bucurat enorm şi am mers să încercăm înainte de a vă povesti.

 

brunch pullman barbizon

 

 

Brunch-ul, sub numele “La Boucherie”, începe la ora 11.30, numai bine zicem noi. Din 25 mai, în fiecare zi de sâmbătă. Atmosfera este una foarte primitoare, aşa cum ne-am obişnuit deja de la Restaurant Barbizon, şi este animată de către un DJ.

Ce este inedit la acest brunch este că fripturile (noi am avut de ales între bizon, vită, pui, somon, ton şi lup de mare) sunt pregătite pe loc, astfel încât mâncarea este mereu proaspătă. Bizonul a fost o alegere foarte bună, pentru că are un gust deosebit, mai uşor decât cel al cărnii de vită şi mai puţin grasă (aproximativ cu 70%).

 

selectie carne pullman barbizon

Pe lângă aceste delicatese, vă aşteaptă şi supe, antreuri, garnituri, salate şi deserturi absolut delicioase. Atracţia este însă carnea, pentru majoritatea iubitorilor de friptură. Ca noi.

Brunch-ul de la Hotel Pullman este recomandarea noastră pentru sâmbătă dimineaţa. Costă 190 RON de persoană, un preţ absolut decent, justificat de calitatea produselor servite, nu numai de cantitatea lor. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 10-16 ani, costul este de 95 RON, iar pentru cei mai mici este gratuit.

Albumul complet îl găsiţi aici.

friptura bizon

  • 0

    Overall Score

  • Reader Rating: 0 Votes

Share

About Laura

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *