culegator de sare

Artă şi cultură: Sarea în bucate (episodul 2)

Sarea avea deci statului unui veritabil pharmakon, ce putea produce atât efecte nefaste, cât și urmări auguste, iar acest statut al substanței care ne interesează pe noi pare a fi fost unul deținut în marea majoritate a lumii antice, nu doar la Roma.

Ea poate fi atât un excitant (cum o considera cultura indiană), cât și un element aducător de infertilitate (cazul Cartaginei, pentru romani, printr-un pământ sărat desemnându-se un pământ arid, bolovănos), o otravă, dar și o substanță care să facă parte din antidoturi (însăși expresia latină extrem de folosită și astăzi – cum grane salis – pentru a indica un lucrul ce trebuie săvârșit cu maximă precauție, își are origine într-un sfat practic dat de Pliniu cel Bătrân cititorilor Istoriei sale a naturii, după care antidoturile se cer administrate numai cu un grăunte de sare).

Acestă poziție privilegiată a sării în antichitate se regăsește nu doar în cultura păgână, ci și în cea iudeo-creștină. Este binecunoscut, de pildă, felul în care Iisus, în predica de pe munte ( Matei, 5:13), îi asemănă pe cei care-I urmează cuvântul cu„sarea pământului”. Dar, pentru a nu recurge la simple exemple care ni se ivesc spontan în memorie, să consultăm mai bine un dicționar de simboluri, căutând a afla ce are el să ne spună cu privire la simbolistica sării în cultura antică iudeo-creștină. Găsim acolo scrise următoarele: „ condiment esențial și necesar fiziologic, pentru hrană, alimentul sare este evocat în liturghia botezului; sare a înțelepciunii – prin însăși acestă formulă, ea este un simbol al hranei spirituale  ( subl. G.P.)[…]

În aceeași ordine de idei, sarea este un important element al ritualului ebraic; orice victimă trebuie sfințită cu sare. Consumarea colectivă a sării are uneori valoarea unei împărtășanii, a unei legături de frăție. Sarea, ca și pâinea, se împarte”. Ca și în cultura păgână, sarea își păstrează valențele de element purificator, primind în schimb, aparent, și calitatea de a constitui o „hrană spirituală”.

Dar să mai citim puțin ce ne spune mai departe dicționarul: „sarea simbolizează incoruptibilitatea. Iată de ce legământul sării desemnează o alianță pe care Dumnezeu nu o poate sfărâma. Leviticul ( 2:13) subliniază faptul că sarea trebuie să însoțească darul de mâncare făcut Domnului; în calitate de sare a legământului, ea trebuie să fie conținută de orice ofrandă. Pentru semiți, a mânca împreună cu cineva pâine și sare înseamnă a lega o prietenie indestructibilă”. Acest simbolism al incoruptibilității și acestă legătură a unei substanțe cât se poate de concretă cu zona sacrului este elementul care unește credințele iudeo-creștine cu privire la sare de cele ale vechilor greci, la care am văzut deja că sarea era un element cvasi-divin, fiind în egală măsură un simbol al prieteniei, al ospitalității și al cuvântului dat.

Acum, simpla enumerare a unor funcții simbolice ale sării în Antichitate, extrase dintr-un dicționar realizat cu mai multă sau mai puțină competență, nu ne absolvă de necesitatea de a încerca găsirea elementelor care ar sta la baza acestor valori simbolice.

Cum de reprezenta sarea pentru omul din Antichitate o substanță atât de importantă, cum o arată a fi prolificitatea simbolisticii dezvoltate în jurul ei ? De unde vine caracterul ei „divin”, „incoruptibil” ?

culegator de sare                                                                                                              sursa foto: wikipedia.org
George Paunescu este istoric de artă şi curator permanent Art Hub, unde se ocupă de componentele teoretice ale activităților, coordonează programul de internship și ține cursuri de cultură vizuală și istoria artei pentru adulți.
  • 0

    Overall Score

  • Reader Rating: 0 Votes

Share

About Laura

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *